Day of European Authors – 25.03.2024

                      

CNILC

          Cu prilejul Zilei Autorilor Europeni, în colegiul nostru s-a organizat un concurs-recital de poezie. Așadar, 25 martie 2024: elevi ai mai multor clase din Colegiul Național “I. L. Caragiale” din București au participat la acest moment special. Participanții și-au ales câteva poezii pentru a le recita în fața unui public entuziast și iubitor de poezie, dar și de arta recitării, iar poemele alese, în limbile română și engleză, aparțin unor autori consacrați – Tudor Arghezi, Ana Blandiana, Nicolae Labiș, Elizabeth Barrett Browning, D.H. Lawrence. De asemenea, doi dintre colegii noștri au ales să recite din propria creație – la urma urmelor, poate și ei vor deveni autori publicați, ale căror texte vor fi alese pentru o altă zi a a autorilor europeni dintr-un deceniu următor!

        Personal, în calitate de participant la această întâlnire cu poezia, mărturisesc că am avut o experiență deosebită și inspiratoare. M-am simțit în largul meu, alături de ceilalți, și mi-a plăcut foarte mult să ascult poezii, care de care mai frumoase. Cred că această zi dedicată autorilor europeni a oferit o oportunitate importantă elevilor să se exprime, să împartă și să descopere emoții și frumusețe.

 

Sara Stan – clasa a –X-a D